Stilurile de atașament în viata adultă.

Copilăria, pentru om, este ceea ce fundația este pentru casa. Dar cum omul nu este static, odată cu dezvoltarea intervine și adaptarea, așa cum ne adaptăm vestimentația, în funcție de vârstă, tot așa ni se adaptează și stilurile de atașament. Fiecare stil învățat în copilărie se va dezvolta la maturitate în unul corespondent, în ceea ce ne face să spunem „așa sunt eu”.

Norocoșii posesori de stil de atașament securizant, în copilărie, vor avea și la maturitatea modele sigure de atașament. Sunt în contact cu ei înșiși și sunt capabili să formeze relații solide cu partenerii. Sunt persoane echilibrate, care au deopotrivă încredere în propriile forțe, dar și curajul de a se expune în fața partenerilor și a cere ajutorul, atunci când au nevoie.

Cei care, în copilărie, au dezvoltat un atașament evitant, ajung la vârsta adultă să dezvolte un pattern de respigere în relații. Sunt singuratici, iși neagă emoțiile, considerându-le sursă de vulnerabilitate și tratează cu superficialitate toate relațiile în care se angajează. Evită conflictele distanțându-se și fugind din relații, neasumându-și nici un fel de responsabilitate. Viețile lor sunt in dezechilibru, nefiind conectați nici la propriile sentimente nici la cei din jurul lor.

Copiii cu un stil de atașament ambivalent/anxios, ajung adulți autocritici și nesiguri pe ei. Caută, în permanență, aprobarea celorlalți, cu toate că nici asta nu îi ajută să fie mai siguri pe ceea ce fac. Relațiile lor sunt guvernate de sentimente de neîncredere și de teama că, în orice moment, pot fi abandonați, lucru care ii face să adopte comportamente de dependență fată de parteneri.

Cei care au dezvoltat, în copilărie, un stil de atașament dezorganizat tind să aibă un pattern relațional evitant. Deoarece, în copilărie, au fost nevoiți să se disocieze de propriile sentimente pentru a face față episoadelor traumatice, ca adulți continuă să fie deconectați de propria persoană, neavând puterea să își conțină sentimentele. Cu toate că își doresc relații, în momentul în care sentimentele încep să se intensifice și relațiile devin serioase, sentimentele reprimate din copilărie, reapar și fără să conștientizeze faptul că sunt doar experiențe ale trecutului, le readuc în prezent și retrăiesc trauma.

Nimic din ceea ce ești azi nu trebuie să fie permanent, ai tot timpul posibilitatea să schimbi ceva la tine, să îți îmbunătățești viața, pentru că doar tu ești arhitectul propriei tale vieți!