Search
  • andamitroescu

SIGURANȚA EMOȚIONALĂ ÎN RELAȚII



Ce reprezintă siguranța emoțională într-o relație

Ți s-a întâmplat vreodată ca, în ciuda faptului că iubeai pe cineva, să nu te simți totuși pe deplin confortabil, relaxat alături de acea persoană?

Ai simțit vreodată nevoia de a te conecta la un nivel profund cu cinva, dar totuși să nu reușești să faci asta, ca și când ceva perturba constant sentimentul de apropiere după care tânjai?

Este frustratnt să iubești pe cineva și totuși să nu reușești să experimentezi acel sentiment de încredere, conexiune și apropiere care ar putea suda și aprofunda relația. Sentimentul de siguranță, deși nu este ușor de obținut, este cel care creează condițiile necesare pentru apropiere.


Ce înseamnă să te simți sigur din punct de vedere emoțional

A te simți sigur emoțional înseamnă a avea o atitudine relaxată, a simți o relaxare interioară alături de partener, a avea încredere să „lași garda jos”, să te dezvălui pe tine așa cum ești, nu așa cum consideri că vor ceilalți să te vadă, nu așa cum este dezirabil social. A te simți in siguranță din punct de vedere emoțional înseamnă a avea curajul să își exprimi dorințele, să îți împărtașești temerile și asirațiile. La polul opus nesiguranța emoțională se traduce prin o atitudine defensivă, un comportament de apărare împotriva posibilelor critici, blamări, respingeri sau umilințe, suntem defensivi când nu ne simțim în siguranță. Nevoia de a ne proteja ne poate îndrepta in direcția unei atitudini critice față de ceilalți, pe modelul ”atacul este cea mai bună apărare”, putem avea noi înșine tendința de a îl critica excesiv pe cel de lângă noi, de a îi minimiza sau chiar invalida sentimentele și nevoile, atunci când ni le împărtășește sau a îi „da peste nas” atunci când ne reproșează ceva, spunând lucruri ca „- Lasă că nici tu nu ești mai presus!”. Când însă ne simțim în siguranță cu cineva nu mai apare comportamentul defensiv deoarece nu mai avem senzația că trebuie să ne apărăm tot timpul, ne simțim protejați, respectați si astfel ne putem relaxa. Deoarece avem încredere că persoana de lângă noi are intenția, interesul cât și capacitatea de a ne vedea, de a ne auzi și de a ne înțelege, chiar dacă uneori mai greșește, ne relaxăm din ce în ce mai mult, dând astfel posibilitatea relației de a se suda și intimității de a se instala.

Acest „dans” al intimității, atât de dorit într-o relație, se duce cel mai bine in doi. Este nevoie de doi oameni conștienți de sine, sinceri cu ei înșisi și unul cu celălalt, de doi oameni care să se cunoască pe ei înșiși, în primul rând și care să posede o dorință reală de a îl cunoaște pe celălalt, de doi oameni care să fie conștienți atât de capacitățile cât și de limitele lor.


A fi noi inșine și a fi sinceri

Unul dintre principalele avantaje ale unei relații în care ne simțim în siguranță, din punct de vedere emoțional, adică o relație în care există intimitate, este acela că suntem liberi să fim noi înșine alături de partenerul de relație. Dacă în relațiile precedente am fost răniți (cine nu a fost), este posibil ca la un moment dat să fi promis că nu vom mai avea niciodată încredere și pe inima noastră să stea agățat un semn cu „CLOSED FOR BUSINESS”. Chiar dacă poate părea mai simplu să nu trebuiască să ne împărtășim lumea cu altcineva, realitatea este că izolarea rezultată ne conduce spre o viață goală și însingurată. Pe măsură ce doi oameni se simt în siguranță să fie vulnerabili unul cu celălalt, exprimându-și sentimentele și nevoile fără teama de a fi respinși sau criticați, sentimentul de intimitate și conectare crește.

Siguranța emoțională necesită, de asemenea, sinceritate și respectarea cuvântului și a înțelegerilor făcute. Nu ne putem simți în siguranță alături de o persoană care ne minte, ne înșeală sau încalcă promisiunile și înțelegerile fără nici un fel de discuție prealabilă sau un avertisment. Comunicarea sinceră și deschisă este sufletul unei relații cu adevărat intime. Bineînțeles că nimeni nu este perfect, nici chiar noi înșine și nu este realist să ne așteptăm la asta. Încrederea va fi încălcată chiar și în cadrul celor mai bune dintre relații, dar siguranța poate fi restabilită printr-o dorință comună de a adresa problema printr-un dialog sincer si non-violent, nu reproșând ci explicând, ascultând și înțelegând, doar așa putem avea relații aromonioase și cu adevărat intime.

Există situații în care siguranța emoțională nu se poate instala din cauza unor frici și răni nevindecate, provenite fie din relații anterioare fie din familia de origine, iar acestea sunt cazurile care ar trebui adresate într-un cabinet de psihoterapie, deoarece ignorate nu vor trece ci doar vor crește, ruinându-ne fiecare relație în care intrăm, de la cele de cuplu la cele de prietenie sau chiar parteneriate de afaceri.


Descoperirea intimității pornește de la descoperirea de sine... Trebuie să fim vizibili înainte de a fi văzuți. Trebuie să fim disponibili înainte ca inimile noastre să simtă. Și trebuie să fim prezenți înainte să putem fi intimi” – Jett Psaris, Marlene Lyons – Undefended Love


Dacă nu vei găsi în tine curajul de a îți asuma riscul să îți exprimi și recunoști sentimentele și nevoile într-un mod nedefensiv, îți vei refuza șansa la o relație cu adevărat intimă și profundă. Totul ține de tine, doar tu ești arhitectul vieții tale!


44 views

Recent Posts

See All

Ție îți este frică de fericire?

Unii oameni se tem să fie fericiți, neînsemnând că le face plăcere să simtă nefericirea, ci pur și simplu au dezvoltat o convingere conform căreia „fericirea are un preț” și stare de bine este urmată

Salut!

Mă bucur că

ai trecut pe aici.

Dacă vrei îţi plac articolele mele şi doreşti să te abonezi la newsletter o poţi face aici:

Mulţumim că eşti alături de noi!