De ce ne este greu să acceptăm complimente?

Ți se întâmplă să te simți inconfortabil când cineva îți adresează un compliment? Fie că este vorba despre felul în care arăți, despre o realizare recentă, o idee bună pe care ai avut-o sau doar despre prăjiturile minunate pe care le-ai facut, primul tău gând este că persoana din fața ta este doar amabilă, nu își dă seama că ceea ce ai făcut tu nu este așa „mare lucru” sau, mai rău, dorește să te manipuleze? Ai tendința de a trece cu vederea peste cincizeci de comentarii pozitive, dar să te obsedeze acel singur comentariu negativ? De ce se întâmpla asta? De ce ne este nevoie de atât de multă muncă pentru a accepta lucrurile bune despre noi și totuși integrăm cu atâta ușurință criticile?

Tendința de a ne concentra pe negativ vine din partea „reptiliană” a creierului nostru, cea care este responsabilă cu asigurarea supraviețuirii. Pentru a ne ține în siguranță, creierul este „programat” să observe pericolul, mai degrabă decât să se bucure de plăcere. Putem compara experiențele plăcute/complimentele cu teflonul, alunecă prin mintea noastră fără a lăsa vreo urma, în timp ce experiențele negative/criticile „zgârie” precum buretele de sârmă, lăsând urme care ne fac să revenim asupra lor din nou și din nou.

Există un cerc vicios format din trei factori care se potențează reciproc, făcându-ne astfel să ne fie atât de greu să acceptăm complimentele și să ne valorizăm reușitele. Acești trei factori sunt: stima de sine scăzută, disonanțele cognitive și teama de a dezamăgi. Procesul este cam așa: din varii motive, nu ai o părere bună despre propria persoană, așadar îți este imposibil să crezi că alții te pot valoriza, cu atât mai mult cu cât data viitoare este posibil să nu mai reușești să te ridici la același nivel. În consecință, atunci când cineva te complimentează, acel compliment este resimțit ca o invalidare a propriei păreri despre tine, ceea ce îți pune mintea în fața a două variante: fie părerea ta despre tine este greșită, fie celălalt minte.

În timp ce mintea ta se luptă să aleagă între cele două, să dea un sens acelor informații antagonice, presiunea/anxietatea crește din ce în ce mai mult, moment în care te trezești spunând: „Am avut noroc”, „S-au aliniat planetele” sau „Bine că m-au întrebat exact din ceea ce învățasem, dacă erau alte întrebări sigur nu mă descurcam”, - și uite așa presiunea a scăzut, mintea ta a găsit o justificare și o portiță de scăpare pentru cazul în care data viitoare nu te vei mai descurca la fel de bine, că doar ai spus că a fost doar un noroc, nu?

Să accepți complimente poată să fie destul de greu uneori, dar merită să încerci, poate face mult bine pentru sănătatea ta mentală, pe termen lung.

Privește complimentele ca pe cadouri - atunci când cineva îți oferă un cadou, de cele mai multe ori, îl accepți și îi mulțumești pentru gest, de ce nu ai face asta și cu un compliment? Încercând să combați un compliment l-ai putea face pe cel din fața ta să se simtă inadecvat, sau să își pună la îndoială propria judecata.

Dacă îți pare lăudăros, să recunoști că ceea ce ai făcut este bine, că te-ai descurcat, că ești o persoană valoroasă, începe prin a spune un simplu „Mulțumesc!”, atât și nimic mai mult.

Știu că poate să fie dificil și este normal să fie așa, ținând cont de faptul că unul dintre primele proverbe pe care le învățăm spune că „lauda de sine nu miroase a bine”, dar probabil ți-ai dori să poți crede lucrurile bune care ți se spun și să îți vezi mai departe de viață, fără să îți mai pui atâtea întrebări și fără să te autosabotezi. Așadar îți propun un experiment, timp de o săptămână acceptă orice compliment ti se va face, fără a încerca să analizezi, fără a te justifica în nici un fel, pur și simplu spune „Mulțumesc” și continuă-ți ziua. Alege să consideri că și părerea celorlalți poate să fie adevărată, chiar dacă nu este în total acord cu părerea ta.

Fă un prim pas spre creșterea stimei de sine permițându-ți să crezi că ești o persoană valoroasă și demnă de fiecare compliment pe care îl primești, spune MULȚUMESC și bucură-te, doar atât.