Cum facem față „atacului” de panică?

Atacul de panică este, în esență, o interpretare catastrofică a senzațiilor corporale care apar în mod natural atunci când ne este teamă. Persoanele care experimentează atacuri de panică sunt atât de focusate pe senzațiile lor corporale, încât le interpretează exacerbat, considerând că vor face un atac de cord, sau un AVC, că vor innebuni sau vor leșina.

Durata unei crize de panică nu depășește 15-20 de minute, însă intensitatea emoțiilor este atât de mare încât ajungi să îți fie teamă să nu se repete, adică, ajungi să faci un atac de panică tocmai de frica de a nu face un atac de panică. Ironic, nu? Ironic și trist, în același timp, deoarece atacul de panică este una dintre cele mai invalidante tulburări din sfera celor psihologice. Persoanele afectate, ajung să se teamă atât de tare de posibilitatea repetării unui atac de panică, încât aplică adevărate strategii de protecție, ca de exemplu: evită să iasă singuri în public, fac cumpărăturile doar la anumite ore, pe care le consideră mai puțin aglomerate, poartă după ele diferite „talismane norocoase” sau evită să mai îmbrace anumite haine, pe care le consideră ghinioniste („purtam bluza roșie când am avut atacul de panică”) și altele.

Atacul de panică nu este, în realitate, un atac ci o REACȚIE, o reacție de panică la ceea ce simțim în corpul nostru. Este important să înțelegem că nu suntem atacați și că în urma unei reacții de panică NU PĂȚIM NIMIC! Cu cât suntem mai înverșunați să „ne luptăm”cu „atacul” de panică, cu atât mai tare vom exacerba reacțiile. Atitudinea adecvată, în timpul unei reacții de panică, este cea de observator, nu de luptător. Dacă vom lupta vom fi victime, daca vom observa vom învăța. Ce vom învăța? Vom învăța că un atac de panică întotdeauna se termină, indiferent cum vom reacționa la el, ca observator sau luptător, el tot se va termina (doar gradul de disconfort și epuizare diferă) și că ceea ce declanșează reacțiile fiziologice (tremurul, amețeală, senzația de lipsă de aer etc), sunt gândurile noastre, felul în care noi interpretăm ceea ce simțim.

Așadar, ce faci într-un atac de panică? Ideal ar fi să nu faci nimic, doar să respiri controlat, o respirație profundă, de tip abdominal, dar dacă nu stăpânești această tehnică poți respira într-o pungă sau în palme (făcute căuș în dreptul gurii). Ideal ar fi doar să aștepți să treacă, acceptându-ți panica. Te-ai speria și apoi ar dispărea, dar ea, panica, te păcălește să îi reziști, iar rezistând o agravezi. O soluție ar fi atitudinea AWARE:

A=recunoaște și acceptă – reacția de panică

W=așteaptă și observă – ce se întâmplă cu adevărat, nu ce crezi că se întâmplă

A=acționează pentru a fi mai confortabil (respirație abdominală, respirație în pungă sau în căușul palmelor)

R=repetă

E=încheie

Dacă te simți copleșit, nu ezita să ceri ajutorul unui specialist care să te însoțească în lupta ta cu acest „inamic” nevăzut care este panica.

Ai încredere în tine și nu uita că tu ești arhitectul propriei tale vieți!